Evaluarea Națională, primul motiv de revoltă

Proaspăt absolventă de gimnaziu, cu onoarea de a fi şefă de promoție, am primit drept răsplată...cea mai mare bătaie de joc din viața mea.
După un an în care am sacrificat majoritatea lucrurilor ce mă stimulau intelectual în favoarea unor teste şi exerciții repetitive, unele de-a dreptul clişeice, mi se trânteşte în nas fix Evaluarea Națională, precum o uşă opacă şi cu un lacăt ruginit.
Acest examen constă în susţinerea unor probe scrise la Limba şi Literatura Română şi Matematică. Este, de asemenea, considerat a fi la nivel mediu, pe deasupra acoperind toată programa şcolară în vigoare. Ciudat. Din culegeri întregi de gramatică pe care le-am lucrat, nu mi-a trebuit decât o temă din clasa a V-a şi două subordonate. Nu mai spun că la literatură a picat ,,celebra" Magda Isanos, cu poeziile-i de dragoste, ,,perfecte" pentru vârsta de 14 ani şi de întocmit povestirea unei întreceri sportive, numai bună pentru cei doi profesori de română din oceanul de profesoare. La matematică...fericire mare, a picat la fel ca în zecile de modele pe care m-am chinuit să le fac. Logica era aceeaşi: un calcul simplu = 0,5 puncte, un subpunct mai dificil (dar care nu depăşea două stele) = 0,5 puncte.
Cât despre note, au fost extrem de mari, fără a indica adevărata valoare a elevilor. Până la urmă,  dacă voiai o notă bună, n-aveai decât să faci variante ca un robot şi să defilezi pe la meditaţii (mulți profesori nici nu prea se chinuie la clasă).
Astfel, elevi care nu prea se omorâseră cu învățatul în gimnaziu (şi să fim serioşi: un 10 de-al nostru este ca un 7 de-al părinților noştri) au ajuns pe la licee de top din capitală, pe când unii, eminenți poate, au fost depunctați pe cine-ştie-ce aberație. Ştiu chiar eu o fată care ajunsese pe la naționale la matematică şi a luat 9,50 în examen.
Există multe astfel de situații şi foarte puțini conştientizează. Dar de ce ar avea cineva ceva de comentat privind din această perspectivă? Din contră, mulți părinți chiar afirmă că examenul e ori prea greu, ori prea stresant, ori, preferata mea, a fost o cerință neclară şi un copil nu poate înțelege. Evident, cu cât suntem mai aproape de mediocritate, cu atât mai bine, ideea e să fim în aceeaşi oală.
Sincer,  după o astfel de experiență, îmi doresc un singur lucru: o revoluție. Nu, nu voi ieşi să strig în stradă (şerpii au izolare fonică, mai nou), însă revoluția mea începe aici, la biroul ăsta dezordonat, pe care se lăfăie un manual de istorie, alături de fotografia unei fetițe...

Comments

  1. Super,chiar ai talent si o perceptie pe care multi si-o doresc sa o aiba ! Sper sa postezi curand caci merita citit ceea ce scrii

    ReplyDelete

Post a Comment